Alma Health & Spa Retreat
Confort premium pentru retreaturi și evenimente
QOSMO Hotel Brașov redefinește conceptul de ospitalitate contemporană printr-o viziune îndrăzneață și rafinată. Creat special pentru cei care trăiesc intens, călătoresc cu stil și apreciază excelența la fiecare pas, hotelul propune o experiență distinctă, fie că este vorba despre o călătorie de afaceri sau o escapadă dedicată relaxării.
Amplasat strategic în inima uneia dintre cele mai dinamice și dorite zone ale Brașovului – Cartierul CORESI – QOSMO reprezintă o veritabilă oază de eleganță urbană. Este locul ideal pentru vizitatorii din întreaga lume care caută un echilibru perfect între energie, confort și rafinament. Datorită poziționării sale, accesibilității excelente și atmosferei vibrante, QOSMO s-a impus rapid ca un punct de referință al ospitalității premium din Brașov.
Qosmo Hotel & Retreat Romania
Parteneriatul Qosmo Hotel și Retreat Romania a început cu o dorință comună de a crea locuri care stimulează evoluția și autenticitatea.
Qosmo se transformă într-o extensie naturală a universului Retreat Romania datorită poziției sale, a serviciilor oferite dar mai ales pe filozofia sa centrată pe echilibru. Este locul unde Retreat Romania construiește experiențe care inspiră, vindecă și transformă — într-un cadru în care rafinamentul devine o formă de liniște.





